- Cand te-am vazut prima data m-am speriat.
- De ce?
- De ce ar putea fi. De ce n-ar putea fi.
- Si apoi, te-ai linistit?
- Niciodata nu ma linistesc, doar invat sa traiesc cu frica.
- Si nu e greu asa?
- Nu mai e. Mai devreme sau mai tarziu stiu ca se pleaca de langa mine si eu raman singura. Cu frica. Mi-a devenit cel mai bun prieten.
- Si preferi frica ? Nu mai bine o alungi si ii pastrezi pe cei de langa tine ?
- Mai bine. Dar cum fac asta?
- Numai tu poti sti. Eu insa plec. Pentru ca asa e mai bine. Pentru tine. Pentru noi.
- Da, stiam ca asa va fi. Cu totii stiti ce e mai bine pentru mine. Numai eu nu.
- Da, pentru ca esti cel mai mare dusman al tau. Oamenii au defecte, si tu ai. In dorinta ta de perfectiune uiti de tine. Traiesti numai pentru cei de langa tine si tu ramai numai cu frica.
- Ai grija de tine. Nu o sa mai fiu acolo sa te ajut.
- Ma descurc. Invata sa fii om. Macar o data in viata...
Cine e idiotul care te-a trezit sa debiteze timpeniile astea? Trebuia sa ii fi spus-o pe-aia: Cind te-am vazut prima data de departe, mi s-a parut ca ai fata de bou. Cind m-am apropiat m-am convins.
RăspundeţiŞtergere